Sarbatori cu bine!

     Venirea Sarbatorilor Pascale, ne aduce de la sine bucuria, nadejdea, caldura sufleteasca de care avem nevoie pentru a uita, cat si a trece mai usor de clipele grele-de cumpana a vietii noastre.

Prin aceste cuvinte, doresc sa aveti parte de linistea din sanul familiei, cat si mult belsug spiritual si nu numai!

Si cum poate va-ti obisnuit....o poezie....

 

                                                         Sarbatori Linistite!

Iarăşi în braţe am să te strâng

Şi îţi sărut ochii care plâng,

Ochi care suspină de dor

După lunga noapte de..... amor.

 Timizi, domoli la început,

Parcă inima ne-ar fi durut,

Apoi după ce-a trecut... un ceas,

Reţinerea nu ţi-a rămas.

 N-am să-ţi uit pielea măslinie,

Cea mai frumoasă ......dintr-o mie,

Gura senzuală, fierbinte,

Ce nu-mi iese azi din minte.

 Trupurile înlănţuite

Din marmură parcă cioplite,

Cu ochii tăi mari, strălucitori,

Pătimaşi, devoratori...

 Târziu... de iubire îmbătat,

Tot trupul ţi l-am frământat...

L-am sărutat şi fericit,

Până în zori, eu te-am iubit...

Si te-am iubit fara incetare,

Dragostea noastra...nu moare,

Ce invie... si asteapta,

Patima de alta data....

Freamat....

    Freamat....in fiecare dintre noi ''zace'' un freamat simplu si profund, un freamat ce naste sentimente  nostalgice sau chiar ganduri interzise. Precum freamatul iubirii si al sufletului impacat, dorinta fiecarui om, dupa parerea mea, ar trebuie sa fie: Sa fie in stare sa-si poata vedea inauntrul inimii pentru a putea impartasi si celorlalti ''lumina'' launtrica!

Te-aştept diseară-n micul paradis,

Să retrăim frumosul nostru vis.

În păr vei purta mereu o floare,

Eu cu inima tot arzătoare.

Tu... Cea mai frumoasă dintre fete,

Să-mi spui vorbe dulci, să mă îmbete,

Iubirea ta inima să-mi frângă,

Ochii fericiţi acum să-ţi plângă.

Te strâng în braţe, te voi săruta,
Aprins tot trupul ţi-l voi frământa

Şi-n aşternut vom cădea pe rând,

Având doar iubirea noastră-n gând.

Ne vom iubi mai pătimaş ca ieri

Amândoi iubirii prizonieri,

Gura ta-n săruturi să mă piardă,

Trupul de dorinţă să îmi ardă.

Strânşi în braţe, de necazuri să uităm,

De clipa asta să ne bucurăm
Şi de acum mereu să ne iubim,

Cu gând la paradisul ce-l traim...


Cu gand la tot ce simtim,
Un gand, un freamat, si un dor...
Mi-e sete de a ta iubire
Vreau un izvor!

O adiere numita:....Afectiune!...

 O mica pauza nu strica nimanui! Asadar, am reusit sa ma incadrez in aceasta zicala si cu ''ajutorul''  valurilor de ganduri si sentimente ,  au avut ca rezultat  aceasta  mica poezie de suflet. Va multumesc!

 

Mă simt ca într-un nor

De-a ta iubire învăluit

Într-un desăvârşit amor,

Nemărginit şi infinit.

Iubirea ne copleşeşte

Mereu strâns şi îmbrăţişaţi,

Pe noi azi ne contopeşte

În noapte doar alăturaţi.

Iubirea ne tot strânge

Cu braţele-i primitoare,

Nimic nu o va mai frânge

Şi va fi mai arzătoare.

 Arzatoare precum focul,

 Greu de stins, asa-i norocul!

...................................

Dor de primavara, dor de iubire, Dor....

- Primavara,chiar esti tu? DA! E chiar ea! Si nu vine singurica, ci cu o vasta putere de a ne incalzi inimele si sufletele cu caldura ei, la propriu si la figurat, in acelasi timp!

 Prin aceasta poezie va urez o primavara minunata si plina de iubire sufleteasca!

              Dorul......

Unde sunteţi voi clipe de iubire? 

Ma-ntreb cu inima ca un jeratic

Cu tot sufletul meu, azi iernatic.

Când oare mai vi tu fericire?

An dupa an încet creşte dorul,

Ani grei ce pe umeri s-au adunat, 

În mine totul e ne-impacat

 Şi regret acuma tot amorul.....

Şi acum simt cum arde clipa,

Cand tu mi-ai daruit primul sarut

A iubirii noastre început

Şi plecat-au toate, lipa, lipa....lipa

Simt ca se topeşte-un fulg pe buze,

Simt pe loc caldura şi racoare,

Simt cum azi în mine totul doare,

 Simt si sentimentele confuze.

Nu mai numar anii ce-or să vina,

Dar văd cum iar creşte apetitul,

O fi începutul sau sfarsitul?

Când beau cupa de ....iubire deplina!

Primavara: Un izvor de iubire......

             Uite, ca incet-incet vine si primavara, si odata cu ea vin si bucuriile, si nu orice fel de bucurii, ci bucurii sufletesti, trupesti si nu numai!

Prin cateva cuvinte, vreau sa multumesc tuturor celor ce urmaresc si se bucura  de blog si de continutul acestuia!

            Si acum cateva poezii de creatie personala, ce sper sa va trezeasca sentimentul de bucurie si linistire sufleteasca, cat si, poate cel mai important, desfatarea simturilor de iubire! Mai ales ca primavara incepe sa-si faca simtita prezenta, chiar  daca mai timid... Va multumesc inca odata!

PRIMUL PAS SPRE BUCURIE.....

Aş vrea să mângâi părul tău moale,

Să îţi admir ochii strălucitori

Şi-ale tale buze senzuale,

Ce le-aş mai săruta de mii de ori.

Pe gâtul tău să-mi alunec gura,

Apoi să muşc din umărul rotund.

La pieptul alb să-mi opresc privirea

Şi între sâni tăi gura mi-o afund.

Iar de talie strâns te voi cuprinde,

Şi când te voi trage către mine.

Trupul alintându-l, s-ar aprinde.

Lunga noastră noapte de iubire

Ce-o voi petrece lângă tine,

Este primul pas spre fericire.

NOAPTEA ASTA......

Hai alături, în braţe să te strâng,

Noaptea asta  trupul să ţi-l frâng,

Să te dezbrac şi gura să-ţi sărut

Pătimaş, cum iubirea mi-a cerut.

 Trupul tău alb cu drag să îl privesc,

Să te admir, mereu să te iubesc,

Ţine-mă în braţe, strâns la tine,

Să uit toate, să uit şi de mine.

 Ochii tăi să-mi fie acum lumină,

Trupul tău, dorinţa mea divină,

Înlănţuiţi azi suntem amândoi

 Cu iubirea până peste noi,

Iar la sfârşit tot cu nerăbdare,

Vom aştepta şi noaptea următoare

 

Noi oamenii......

Anumite lucruri în viaţă te fac să realizezi că toţi din jurul tău te părăsesc când ţi-e greu, atunci când ai nevoie de sprijin, înţelegere, afecţiune, companie. Toţi te uită, se fac nevăzuţi...te trezeşti singur printre străini, printre lupi flămânzi şi hiene viclene. În viaţă eşti nevoit să mergi singur prin împărăţie în căutarea unei şanse spre apogeu, spre ocuparea unui scaun împărătesc, spre detronarea altora. Oamenii sunt ca leii, suntem vulnerabili, expuşi la toate încercările vieţii, încercări din care nu mulţi ies învingători. La fel ca şi leul, omul se luptă pentru un loc în societate, pentru ziua în care va fi rege în împărăţia sa. Mulţi cad, unii se ridică, alţii preferă să stea la pământ fie voluntar, fie obligaţi de împrejurări sau de duritatea şi groaza zilelor de ieri şi a celor de mâine.
            O zi, o oră, un minut, o secundă...e suficient pentru ca eu, pentru ca oamenii în general să trăiască ceva semnificant pentru pasul următor în drumul vieţii. E suficient într-o clipă să realizezi că tot răul e spre bine, chiar dacă credinţele tale anterioare experienţei avute se schimbă, tot orizontul cunoaşterii fiinţei umane (despre care pot să spun că noi, ca oameni, fiinţe raţionale, ne credem atotştiutori şi mari cunoscători al profilului uman) este acoperit de o ceaţă densă. Omul se uită în spate, vede trecutul, observă că tot în ce el a crezut e doar o ruină. În plus, priveşte în stânga şi în dreapta, vede prezentul, total diferit aşteptărilor sale. Este îndemnat să privească în faţă, îi este frică, deoarece vede viitorul într-o formă necunoscută, terifiantă, se simte ca şi cum s-ar fi născut din nou, doar că acum e singur, fără nicio călăuză spre “lumina de la capătul tunelului”.

           Sunt momente în care omul râde, se bucură de ceva care nu-i trezeşte niciun sentiment de fericire, doar pentru simplul fapt de a scăpa de frământările cotidiene, de a uita de grija zilei de mâine. Inconştientul e mereu acolo trezindu-ne la realitate, amintindu-ne că punctul critic se apropie, iar armele trebuie să fie pe măsură. În fiecare zi suntem supuşi unor teste, suntem împinşi în a comite greşeli minore, dar cu o semnificaţie majoră în evoluarea gândirii, în maturizarea spiritului şi găsirea drumului drept în viaţă. Sunt anumite greşeli în viaţă care lasă răni mai puţin sau mai mult adânci, dar Creatorul ne-a lăsat timpul pentru a vindeca aceste răni şi se vor vindeca...dar vor rămâne cicatrici care vor fi tot timpul vieţii prezente, fie în inima noastră, fie pe corpul nostru. Acestea sunt menite să ne amintească în fiecare zi cine suntem, unde am greşit şi cel mai important, să nu repetăm acea greşeală pentru care am suferit atât noi, cât şi cei din jurul nostru. Fiinţele umane, considerate cele mai inteligente specii ala planetei, nu reaizează că fiecare vorbă sau faptă, fie ea cât se poate de măruntă, poate să rănească aproapele nostru în cel mai rău mod posibil.

             Omul, în drumul său spre atingerea nemuririi sufletului, e menit să aibă parte de experienţe plăcute şi neplăcute, toate având scopul final de a ne învăţa ce înseamnă de fapt viaţa. Acestea ne arată cât de mult trebuie să preţuim faptul că trăim, să preţuim locul naşterii noastre (ca specie), să ne bucurăm de frumuseţea Soarelui care ne încălzeşte sufletul şi corpul...şi repet: să ne înveselim, chiar dacă greul mereu bate la uşă, cu gândul că avem putearea de a spune în fiecare zi: Trăiesc!

              Oamenii sunt nişte piese într-un joc numit ‚viaţa’! Suntem manipulaţi de putere, de lucruri inventate pentru a ne diferenţia unii de alţii pe Pământ, pentru că în faţa Judecătorului suntem toţi egali. Nimeni nu mai are puterea de a abuza de categoria socială din care face parte, această categorie care îi pune pe unii în vârful piramidei, glorificându-i pentru reuşitele lor de-a lungul vieţii, reuşite dobândite prin mijloace oneste, iar pe alţii îi aruncă în mizeria lăsată în urmă de unele persoane. Putem fi regi, împăraţi, preşedinţi, preoţi, doctori, comercianţi sau simplii muncitori, toţi avem acelaşi început şi acelaşi sfârşit, aceleaşi drumuri către Împărăţie, către nemurire. Într-un viitor apropiat toţi vom fi egali, nu vor exista diferenţe rasiale, nu va exista o scară socială sau cel puţin ne putem duce la somn cu speranţa şi cu încrederea că va exista un viitor mai bun.

Trairi ascunse

 Am revenit! Si nu oricum, zic eu, ci cu venirea  primaverii si a bucuriei primavaratice, prin aceasta poezie, ce sper sa va placa si ce poate fi un mic strop de iesire din ,,marea'' plina de idei si probleme cotidiene!


Gandul meu spre oameni si spre soare,
Un dor de un stravechi semn...
Pe langa vatra inimii pasnice,
Sa te am langa mine printr-un simplu,, indemn.

Incrucisandu-ti ochii si trecutul,
Sub legamantul ploilor de stele,
Raman doar cu durerea si suspinul
Ca sa te am langa mine iubito, ce n-as da.....doar a mea....

Arunca-mi un ocean de dorinte,
In ochii tai mari si cuminti,
Privirea mea iar sa se scalde,
Precum dorinta ploilor fierbinti,

Din tacerile ascunse,
Vantul bate prea usor,
Ne va da pe buze, soapte,
De un sfant amor...

Seara, farmecul sub clar de luna,
Stralucind in luminis,
Sa ne prinda imbratisati
...Pe furis...

Mergand tarziu in vale,
Pe o singura carare,
Am sa-ti fur din mers, usor...
Cate-o sarutare.